Cel de-al treilea Război Mondial al speranței

Fetele vietii - Foto - Georgiana Tudor

Fetele vietii – Foto – Georgiana Tudor

E frustrant cum poți sta să priveși borcănașul de miere la care de ceva luni de zile nu reușești să ajungi. Momentul acesta e sadic, crud poate că e mai potrivit să îl numim. Ești aliniat la fel ca și lunetistul ce se pregătește să apese pe trăgaci, însă nu reușește niciodată să nimereasca ținta. Ești la doi milimetri de a-L atinge pe Dumnezeu pe talpa piciorului dar niciodată parcă nu ajungi să o faci. Vorba aceea cu speranța moare ultima începe puternic să putrezească, iar până la cel din Ceruri pe cuvânt dacă nu te mănâncă Sfinții. Ce e de făcut? Mai nimic în speță, sistemul e împotriva ta, Băsescu e împotriva ta, totul e împotriva ta.

Foto

Leave a comment »

Promisiuni într-o lume care tot promite (II)

Circul existenței în care 3 se zbate de ceva luni de zile

Circul existenței în care 3 se zbate de ceva luni de zile

Noaptea asta de sticlă neagră mânjește foarte frumos peisajul orașului, așa că stelele s-au decis că ar fi cazul să tragă cortina pentru acum. Vreo 6 bezmetici își clădesc cale printre holurile ieșirii din sală și se clatină necontrolat către cea mai apropiată intrare a imobilului de un albastru intens apa mării. Scările mențin acum doar 5 personaje pentru că a-6-a a decis că ar fi mai înțelept dacă s-ar îndrepta cu încredere către autovehiculul adormit din parcarea măcinată în asfalt. Cei 5 magnifici își diminuează din nou numărul magic și devin 4 pentru că unul dintre ei a ales calea parcării odată cu numărul 6. Numărul cel mai mare ca și volum corporal are la braț o caserolă roasă de somn cu prăjituri. Mai mult ca sigur bunătățile culinare sunt mânjite cu prea mult zahăr și prea puțină atenție la preparare. Grăbit numărul 1 urcă pe scările clădirii grăbit să pregătească ceea ce e de pregătit. E seară festivă în tihnă, în liniște, în secret, fără țipenie de știință exterioară a celorlalte numere. Bezmetici 2, 3 și 4 se opresc pentru o pauză de merit la biroul din marmură al imobilului. Acolo o cifră de mult trecută de 40 îi întâmpină vesel cu ochelari de soare pe ochi și un zâmbet prefăcut, de curtoazie. Se fac schimburi de amabilități și 2 se debarasează fără regret sau saluturi de 3 și 4 urcând în grabă și el scările. 2 și 3 se sfătuiesc, se pare că 3 este ceva mai încăpătânat în seara asta așa că 3 decide să nu mai piardă vremea fără rost și îi urmează pe cei dinaintea lui. Fericit, deși nu pare, vesel, încât o ascunde foarte bine și jivin pentru moment se strecoară cu viteză remarcabilă pentru capabilitățile sale în susul clădirii. Liniștea se așează din nou peste tot iar cifra de mult trecută de 40 simte nevoia să rămână singură, așa că, îndeamnă 4 să îi copieze pe ceilalți către neștiință și somn lung. După lungi sfaturi între cele două tabere 4 cedează și urcă treptele poleite, spălate dar de prost gust într-un negru spre gri autentic. Cum comunicarea interpersonală este importantă pentru 4 cifra decide să mai tragă o leacă de vreme și se autoinvită la 3 în cameră. Cu mirare însă 4 descoperă că 3 nu este la locul său și caută disperat prin încăperea albastră observând că 9 doarme profund cot la cot cu Moș Ene. Ieșirea pe hol vine precum o surpriză ce avea să schimbe cursul gândirii pentru 3. Cifra realizează că locul lui nu este deloc aici. Gemetele din camera 211 îi atrag atenția și îl trezesc la realitate, o realitate atât de evidentă până acum dar prezentă doar în gânduri frumoase ale lui 3.

Este posibil ca 12 februarie 2013 să fie totuși prea târziu, sau doar o linie de sosire din ce în ce mai al dracului de reală în mintea lui 3. „Atunci când realizezi că ai dormit ceva luni bune și nu ți-ai dat seama unde îți este locul te poți convinge că suferi de o gravă problemă de cocentrare, decizie și atitudine față de tine”.

Sursă foto: Georgiana Tudor

Leave a comment »

Promisiuni într-o lume care tot promite

Ne intoarcem in burta bestiei la anu

Ne intoarcem in burta bestiei la anu

Suntem pe 14 februarie 2012. Suntem cu gluga pe cap si fața la perete, suntem cu plăcerile la pământ și necesitățile la nivel maximum. Suntem noi …. nu… suntem doar de căcat.

Un colț al camerei face o promisiune de care nu este sută la suta convins că se va ține. ”Peste un an voi renunța și mă voi întoarce în burta bestiei, îmi promit mie însumi că voi reveni, promit în morții măsii!”.

Și uite așa o nouă promisiune intră pe țeavă. Ne vedem la anu Goguț.

Sursă foto: Georgiana Tudor

Leave a comment »

Cum vine treaba cu…

Captiv in libertate

Captiv in libertate

Halal pasiune și credință într-un moment în care totul fuge de manâncă pământul. 2012 sau 2012 motive pentru care semnele chiar încep să se adeverească. Silă și pucioasă morală captivă într-o cutie craniană foarte dezorientată. De ce silă? Cred că din lipsă de motivare. De ce lipsă de motivare? Pentru ca nimănui nu îi mai pasă de nimic, ci doar de propria persoană. Pe un cadru lung de timp șansa ca ceva să se întâmple, în ritmul în care merge acum, sunt nu 0 ci 0 cu virgulă de alte zerouri. Un zero de fapt, asta e momentan, un zero îngroșat cu gândul la ce episoade s-au consumat înainte. Bate la geam frigul de afară și vuiește printre copaci. Se aude? ? ? Parcă spune: ”La ce mai speri dacă vezi în continuare că orice ai face e în van?”. Încăpățânare tardivă sau doar una strict copilărească ce nu reușește încă să vadă care e calea cea bună? – exact asta e întrebarea.

Sursă foto: ohjustme.wordpress.com

Leave a comment »

Un sfert din religie

Ne-am cioplit zei în piatră, lemn și sticlă și s-a considerat că este o acțiune păgână să te închini la ele. Am evoluat până în secolul acesta și ne închinăm prin reprezentanții lui Dumnezeu  pe pământ la Dumnezeu, mă refer la preoți, care primesc ”donații” și diverse sume de bani doar pentru că ”trebuie”. E drept?

De ce continuăm să avem setea asta de involuție continuă?

Foto: Georgiana Tudor

Leave a comment »

La 1:49 dimineața

d

Despre noi în general și în abstract

E ciudat cum șirul acesta lung pe care îl trăim, numit de unii viață, este atât de scurt. E ciudat și că îmi aduc aminte foarte bine că și alte posturi de pe blogul acesta le-am început cu ”E ciudat”. Dacă viața ar fi fost mai lungă probabil că ar fi fost mult mai plictisitoare.

Sunt convins de faptul că mulți dintre voi nu apreciază viața așa cum Ea ar trebui să fie apreciată. Îmi e rușine de felul în care voi preferați să vă văicăriți de nu știu ce problemă atât de nesimnificativă din viață, când Ea ar trebui să fie trăită din plin.

Viața ar trebui să fie pentru noi toți o aventură scurtă dar savuroasă, un cântec din acela de iarnă care te încălzește profund, o minune palpabilă atât de tine cât și de cei cu care o împarți.

Închei cu rândul de aici, pentru că simt că am devenit din nou mult prea personal pe www-ul ăsta iar asta nu îmi place.

P.S: Îmi place să fiu criticat și abia aștept să îmi șoptească oricine că în momentul acesta gândesc precum un flăcău de 13 sau 14 ani. În fond toți suntem oameni, iar viața este doar scena pe care jucăm cu toții.

Sursă foto: fotomaramures.ro

Leave a comment »

Cum s-a căcat presa pe Ea

ziare

Ce a mai rămas din presa românească?

Simt nevoia sa îmi dau cu părerea despre situația actuală în care se află presa românească, atât locală cât și națională. Nu sunt vreun mare filozof și nici vreun priceput atunci când vine vorba de media, dar știu că am dreptul să spun ceea ce gândesc, pentru că deh.. de asta ne tot mințim că la noi în țară este democrație. De activat în breasla cea mai de seamă din societate, și părerea asta despre poziția presei în societate e una strict personală, am activat, dar nu foarte mult. Poate că ar fi mai corect, mai onest și mai cinstit, să spun că a fost ”un mizilic” pentru maturitatea unui ziarist perioada pe care eu am reușit să o petrec prin redacțiile diverselor publicații și cea a unei televiziuni. Ce a mai rămas din presa românească în momentul de față? Îmi e greu să dau un răspuns pertinent, dar am să încerc. Doar din auzite și din povestite am prins cum erau vremurile bune de acum mulți ani prin redacțiile ziarelor, revistelor și televiziunilor românești, locale și naționale. Harul și devotamentul de care dădeau dovadă ziariștii vechi era unul uimitor, unul ieșit din comun. Parcă oamenii ăștia erau născuți să rupă terenul în două și să se întoarcă însoțiți de cele mai bune informații, ponturi și dezvăluiri. Am admirat întotdeauna colegii de breaslă, momentan nu mai fac parte din această breaslă și sincer regret, chiar și atunci când am înțeles că unii sunt mizerii umblătoare, jigodii și profitori. E drept să recunosc și faptul că am cunoscut oameni extraordinari de la care am învățat foarte multe și îi consider acum niște piese vitale care mi-au clădit maturitatea.

Ce a mai rămas din presa românească? Aceeași întrebare mi-o pun, dar răspunsul e unul trist, sau cel puțin așa îl văd eu acum. Presa românească este acum un cocean de porumb dezgolit, veștejit și care abia se mai ține cu rădăcinile înfipte în pământ. De la ședințe de redacție active și creative alături de tot colectivul redacțional s-a ajuns la o colaborare online din spatele unor calculatoare obscure, sau a laptopurilor purtate pe birouri casnice. Probabil că 20% din presa românească mai face teren, mai umblă după știri și reușește să mai scoată pixul și foaia de hârtie pentru a nota declarația vreunui mare important în funcție. Presa scrisă e în moarte clinică, e un bătrân beteag de un picior pe care câțiva hăndrălăi îl lovesc puternic peste ceafă, cocoașă și față încercând să îl doboare pentru totdeauna. Am vrut și încă vreau să subliniez că presa scrisă este sufletul presei românești. Cum poate trăi ceva dacă nu are suflet? Metamorfoza de la print la online este cumplită, nu are miros, e inodoră, e incoloră și insipidă. Presa online nu are suflet și pute a ”exclusivități” însoțite de poze cu sâni la vedere sau dudui transparente. Presa scrisă vs Presa online, un război care ușor dar sigur poate că va fi câștigat de partea digitală. Și cu ce vom mai rămâne atunci? Vom rămâne cu laptopurile, telefoanele, tabletele și calculatoarele în mână citind știri și informații pixelate.

Asta nu e presă, ăsta e canibalism și e batjocură. Nu accept să îmi spună cineva că asta e doar mâna evoluției umane. Evoluția nu înseamnă prostie sau canibalism și sunt convins că evoluția ne va duce la pierzanie, chiar dacă momentan nu o vedem.

Sunt încântat să fiu contrazis și merg pe respect dacă oricine îmi va aduce argumente că e mai bine să dispară presa scrisă pe print. Regret că am fugit ca nesimțitu din criza economică, de caracter și de creativitate în care se zbate acum presa românească, dar sper să revin cândva în redacția aia mică și înghesuită dar plină de voință și pasiune.

Mulțumesc!

Sursa foto: dcnews.ro

Leave a comment »

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.