I

Mergea printre copacii care se unduiau la fiecare bataie a vantului. Teii se inclinau in calea vantului de parca ar fi fost maini uriase ale unui colos ingropat adanc in pamant, care acum incearca sa dea din maini in semn de disperare. Era liniste. Nu suporta atata liniste. Incepuse sa hamaie un cantec auzit la radioul din masina bunicului. Razele soarelui strapungeau padurea de tei si ii ajungeau in crestetul capului, pe parul castaniu. Fosnetul frunzelor strivite sub pasii lui marunti ii creea o stare de bine. Nu se simtea singur atata timp cat era constient de faptul ca poate produce un zgomot. Cat de mic, cat de nesimnificativ. A strabatut insiruirea de copaci pentru trei ore incontinu. Obosise, asa ca si-ar fi dorit sa fie purtat de vant, sa renunte la mers. Cu toatea acestea, picioarele nu vroiau sa il asculte, ele stiau ca trebuie sa ajunga indata acasa. Era constient ca odata intrat pe poarta curtii bunicii, il asteptau placintele cu branza, bine rumenite in cuptorul cel alb din spatele bucatariei de vara. Mergea, mergea si nu se mai oprea. La ceva metri distanta a vazut iesirea din padure. A inceput sa alerge printre teii cei batrani si in numai cateva minute a reusit sa ii spuna adio vechii paduri tacute.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: