Mi se topeste corpul din cauza caldurii sufocante de afara. Mustele, gandacii si paienjenii sunt parca imbatati de aerul cald care pluteste suav prin atmosfera. Termometrul s-a inrosit precum nasul unui copil in plina iarna. Talpile incaltarilor lapaiesc peste asfaltul incins. Lipa-lipa-lipa. Sunt constient ca frige dar continui sa merg peste el, nu ma intereseaza, nu cred ca asta imi va aduce o stare de spirit prea buna in curand. As fi vrut sa fiu un cactus. O planta cu tepi pe post de frunze care sa stea zi de zi in caldura arzatoare a soarelui si nici macar sa nu zica „pas”. Sa inmagazinez apa care apoi sa imi ajunga luni de zile si sa zambesc precum un nesimtit la vecinul trandafir care dupa numai doua zile fara licoarea vietii s-ar ofilii sub maretia maretei stele. Sa am radacini care sa strapunga pamantul pana adanc in maduva oaselor lui. Firisoare care sa fie gadilate de rauri subtiri subterane. Sa nu am nicio grija, sa fiu un cactus verde. Dar mai bine cred ca ar fi sa ma nasc din nou ca un sambure de caisa. Sa ai grija sa ma plantezi in pamant, sa ma tina in imbratisarea lui si sa infloresc dupa care sa dau nastere altor caise. As fi fericit.
an(c)drei's Blog 
Lasă un răspuns