Exista o lipsa de concentrare acuta. Oasele nu se mai sincronizeaza cu muschii, creierul cu miscarile mainilor si talpile cu respiratia. Ochii privesc in departare dar tot ce pot vedea este o ceata deasa. Bizar sau normal ? Intrebarea pluteste prin camera la fel ca fumul de tigara proaspat eliberat din plamanii rozalii. E ca insomnia. Totul pare mai departe decat este de fapt iar aerul miroase a liniste si nesiguranta in acelasi timp. E dificil si stiu asta, dar mersul asta mai departe este esential in supravietuirea mea ca om, ca persoana ca si purtator de caracter. Sunt inzestrat cu o capacitate incredibila de nepasare pe care am inceput sa o cunosc nu de multa vreme. Si cu toate acestea uneori imi bat capul cu cele mei idioate si cretine lucruri care pot exista pe fata pamantului. Imi complic viata si imi place. Ma consider prost si asta ma diferentiaza de ceilalti idioti prin felul meu de a rade. Ma duc sa apelez la o ceasca de cafea. Sper ca ibricul sa nu mai zambeasca la mine cum face de obicei si sa imi spuna cu aceeasi dezinvoltura : „Esti tare dependent de mine copile”.
an(c)drei's Blog 
Lasă un răspuns