Picaturi de lumina se imprastiau pe suprafata asfaltului turnat in urma cu doua zile. Rotile autovehiculelor se rostogoleau precum niste capcauni pe dealurile din Tara Minunilor. Atmosfera era rarefiata iar la fiecare pas facut puteai sa auzi cate o chicoteala inocenta urmata de catre un ras patetic al vreunui badaran – matrita. Pietricelele de pe bordurile inalte din granit amestecat cu praf cosmic si sarguinta muncitoreasca veneau la vale cu fiecare zguduitura a pavajului din coltul strazii. Mistica parea cladirea ridicata undeva pe la anii 1800 de o familie care se ocupase prin acele vremuri cu negotul de animale. Ferestrele zambeau dar nu cu un zambet implinit ci cu unul ceva mai ganditor. In geamurile prafuite abia se mai putea reflecta lumina farurilor de la masini si a felinarelor pe post de dispozitive a iluminatului stradal. Aerul mirosea a petrol prospat smuls din sanul pamantului. O simpla bataie a vantului mangaia crengile copacilor care suferisera mutatii datorita poluarii din atmosfera. Era usor de trait aici. Unii nici nu mai bagau de seama ca odata cu popularea tot mai puternica a orasului, atmosfera asta urbana batea un pic spre prost gust si nesimtire tipic romaneasca.
an(c)drei's Blog 
Lasă un răspuns