E 11:48 in Ploiestiul din 2010 rastalmacit prin septembrie. Vine un miros puternic de friptura reincalzita de undeva de afara. Oribil. Mai trece cate o masina pe sub geamul meu, mai bate vantul o leaca, se mai aude cate un „binevoitor” care iese de la cazinoul din colt mustind a manele. S-a autodeclansat frigiderul. Imi zboara gandul la al treilea sertar pe care nu stiu sigur daca mai exista sau nu cele trei bucatele de placinta. Crusta de zahar care s-a atasat fortat de blatul fainos e probabil rece ca gheata. Vecinii de deasupra mea, ca intotdeauna se gasesc sa isi mute mobila prin casa la ore destul de tarzii. Poate e vreun sport si treaba asta cu mutatul mobilei, poate ca e un sport sa iti injuri nevasta dupa orele 24.00, poate nu intotdeauna tipatul e semn bun, dar a fost vreodata? Eh uneori e. Unii stiu ca tipa de bucurie, altii tipa pentru ca asa simt ei ca se pot manifesta cel mai bine. Se numesc suporteri la fotbal. Mi-au ramas vreo cateva granule de zahar pe degetul mare de la mana dreapta. A devenit lipicios. Ticaitul ceasului devine usor enervant.
Seara de septembrie, trantit de usi, latratul cainilor vagabonzi, noapte buna !
an(c)drei's Blog 
Lasă un răspuns