Vantul nu trebuie sa aduca explicatii pentru copacii rupti care raman in calea lui. Insomnie timpurie peste ochii caprui care vad din ce in ce mai greu cum sa se descurce in lumea aceasta hulpava. Miscari incete, pasi timizi, unduiri de maini aproape inexistente. Pierdut in spatiul dintre aerul respirabil si cel nociv vietuitoarelor cu plamani. Ceva apasa, ceva si-a luat in serios rolul de piatra de moara, ceva cu siguranta incepe sa puna piedici pasilor oricum ciungiti si diminuati cu fiecare zi bifata de pe calendar. Ar vrea sa fie poet, dar ce mai inseamna in ziua de astazi sa fi poet ? Locuiesti intr-o casa care a fost stirbita de tencuiala. Au ramas caramizile de un portocaliu plouat, inchis, care ranjesc la trecatori. In casa e frig iar masa pe care o sa scri e veche si scartaie de durere de fiecare data cand asterni vreo litera pe foaia de hartie. Aceeasi melodie banala canta la radioul construit din piese adunate de prin gunoaie, iar barba s-a facut destul de mare. Ghiortaie matele de foame, orasul e plin de birturi fast-food. Panica printre randurile de pe coala alba. Pauza, panica, pauza, pauza si panica iar.
Mi se sfarseste lumea cu fiecare secunda care trece.
an(c)drei's Blog 
ohjustme said,
6 decembrie 2010 @ 10:58
😡 😡 😡 frumoase vorbe