Copilul de la metrou

9 iunie 2010 · Filed under Fără categorie

O scurta expeditie in Capitala m-a dus prin tunelurile jegoase si intunecate ale metroului. Starea deplorabila a acestor pesteri populate ocazional cu serpii metalici numiti trenuri de calatori, mi-a adus aminte de minele de pe valea Jiului. Mirosul acela de putred, de ranced, ulei vechi si izul epocii Ceausiste in care acesta a fost construit au fost chiar inconfundabile. Cu toate acestea interiorul sarpelui de metal este mai mult decat placut, asta cel putin din punctul meu de vedere. In metroul bucurestean poti vedea o paleta multicolora de oameni, diferite etnii, culturi si stiluri de toate soiurile posibile. Intr-o zi cu inceput de soare, fiindca abia se crapase de dimineata, am avut placerea sa ma asez langa o doamna care era acompaniata de fiul ei. Micutul parea cam neastamparat, am dedus asta din felul in care se agita permanent pe langa maicasa, era genul copiilor din secolul XX. Cu parul blond si ochi mari se tot holba la pasagerii cu care impartea vagonul metroului. La inceput nu am vazut absolut nimic special la cei doi necunoscut, dar brusc la cateva secunde dupa Piata Victoriei cel mic a inceput sa vorbeasca. Cuvintele pronuntate de el cu ajutorul accentului britanic mi-au inmuiat inima. Incerca sa poarte o discutie cu mama sa intr-o engleza de prin partile Glasgow-ului. Erau ambii scotieni. Ce taram magic si plin de istorie. Mi-am imaginat cum plutesc deasupra Scotiei pe un norisor pufos alb si aterizez chiar in sanul celui mai mare oras al scotienilor, metropola Glasgow. Magnifica constructie, dovada a stilului si a culturii britanice.

Publicitate