Ce a mai rămas din presa românească?
Simt nevoia sa îmi dau cu părerea despre situația actuală în care se află presa românească, atât locală cât și națională. Nu sunt vreun mare filozof și nici vreun priceput atunci când vine vorba de media, dar știu că am dreptul să spun ceea ce gândesc, pentru că deh.. de asta ne tot mințim că la noi în țară este democrație. De activat în breasla cea mai de seamă din societate, și părerea asta despre poziția presei în societate e una strict personală, am activat, dar nu foarte mult. Poate că ar fi mai corect, mai onest și mai cinstit, să spun că a fost ”un mizilic” pentru maturitatea unui ziarist perioada pe care eu am reușit să o petrec prin redacțiile diverselor publicații și cea a unei televiziuni. Ce a mai rămas din presa românească în momentul de față? Îmi e greu să dau un răspuns pertinent, dar am să încerc. Doar din auzite și din povestite am prins cum erau vremurile bune de acum mulți ani prin redacțiile ziarelor, revistelor și televiziunilor românești, locale și naționale. Harul și devotamentul de care dădeau dovadă ziariștii vechi era unul uimitor, unul ieșit din comun. Parcă oamenii ăștia erau născuți să rupă terenul în două și să se întoarcă însoțiți de cele mai bune informații, ponturi și dezvăluiri. Am admirat întotdeauna colegii de breaslă, momentan nu mai fac parte din această breaslă și sincer regret, chiar și atunci când am înțeles că unii sunt mizerii umblătoare, jigodii și profitori. E drept să recunosc și faptul că am cunoscut oameni extraordinari de la care am învățat foarte multe și îi consider acum niște piese vitale care mi-au clădit maturitatea.
Ce a mai rămas din presa românească? Aceeași întrebare mi-o pun, dar răspunsul e unul trist, sau cel puțin așa îl văd eu acum. Presa românească este acum un cocean de porumb dezgolit, veștejit și care abia se mai ține cu rădăcinile înfipte în pământ. De la ședințe de redacție active și creative alături de tot colectivul redacțional s-a ajuns la o colaborare online din spatele unor calculatoare obscure, sau a laptopurilor purtate pe birouri casnice. Probabil că 20% din presa românească mai face teren, mai umblă după știri și reușește să mai scoată pixul și foaia de hârtie pentru a nota declarația vreunui mare important în funcție. Presa scrisă e în moarte clinică, e un bătrân beteag de un picior pe care câțiva hăndrălăi îl lovesc puternic peste ceafă, cocoașă și față încercând să îl doboare pentru totdeauna. Am vrut și încă vreau să subliniez că presa scrisă este sufletul presei românești. Cum poate trăi ceva dacă nu are suflet? Metamorfoza de la print la online este cumplită, nu are miros, e inodoră, e incoloră și insipidă. Presa online nu are suflet și pute a ”exclusivități” însoțite de poze cu sâni la vedere sau dudui transparente. Presa scrisă vs Presa online, un război care ușor dar sigur poate că va fi câștigat de partea digitală. Și cu ce vom mai rămâne atunci? Vom rămâne cu laptopurile, telefoanele, tabletele și calculatoarele în mână citind știri și informații pixelate.
Asta nu e presă, ăsta e canibalism și e batjocură. Nu accept să îmi spună cineva că asta e doar mâna evoluției umane. Evoluția nu înseamnă prostie sau canibalism și sunt convins că evoluția ne va duce la pierzanie, chiar dacă momentan nu o vedem.
Sunt încântat să fiu contrazis și merg pe respect dacă oricine îmi va aduce argumente că e mai bine să dispară presa scrisă pe print. Regret că am fugit ca nesimțitu din criza economică, de caracter și de creativitate în care se zbate acum presa românească, dar sper să revin cândva în redacția aia mică și înghesuită dar plină de voință și pasiune.
Mulțumesc!
Sursa foto: dcnews.ro
an(c)drei's Blog 
Lasă un răspuns