an(c)drei's Blog

Ne intoarcem in burta bestiei la anu

Un colț al camerei face o promisiune de care nu este sută la suta convins că se va ține. ”Peste un an voi renunța și mă voi întoarce în burta bestiei, îmi promit mie însumi că voi reveni, promit în morții măsii!”.

Și uite așa o nouă promisiune intră pe țeavă. Ne vedem la anu Goguț.

Sursă foto: Georgiana Tudor

Captiv in libertate

Sursă foto: ohjustme.wordpress.com

Despre noi în general și în abstract

E ciudat cum șirul acesta lung pe care îl trăim, numit de unii viață, este atât de scurt. E ciudat și că îmi aduc aminte foarte bine că și alte posturi de pe blogul acesta le-am început cu ”E ciudat”. Dacă viața ar fi fost mai lungă probabil că ar fi fost mult mai plictisitoare.

Sunt convins de faptul că mulți dintre voi nu apreciază viața așa cum Ea ar trebui să fie apreciată. Îmi e rușine de felul în care voi preferați să vă văicăriți de nu știu ce problemă atât de nesimnificativă din viață, când Ea ar trebui să fie trăită din plin.

Viața ar trebui să fie pentru noi toți o aventură scurtă dar savuroasă, un cântec din acela de iarnă care te încălzește profund, o minune palpabilă atât de tine cât și de cei cu care o împarți.

Închei cu rândul de aici, pentru că simt că am devenit din nou mult prea personal pe www-ul ăsta iar asta nu îmi place.

P.S: Îmi place să fiu criticat și abia aștept să îmi șoptească oricine că în momentul acesta gândesc precum un flăcău de 13 sau 14 ani. În fond toți suntem oameni, iar viața este doar scena pe care jucăm cu toții.

Sursă foto: fotomaramures.ro

Ce a mai rămas din presa românească?

Simt nevoia sa îmi dau cu părerea despre situația actuală în care se află presa românească, atât locală cât și națională. Nu sunt vreun mare filozof și nici vreun priceput atunci când vine vorba de media, dar știu că am dreptul să spun ceea ce gândesc, pentru că deh.. de asta ne tot mințim că la noi în țară este democrație. De activat în breasla cea mai de seamă din societate, și părerea asta despre poziția presei în societate e una strict personală, am activat, dar nu foarte mult. Poate că ar fi mai corect, mai onest și mai cinstit, să spun că a fost ”un mizilic” pentru maturitatea unui ziarist perioada pe care eu am reușit să o petrec prin redacțiile diverselor publicații și cea a unei televiziuni. Ce a mai rămas din presa românească în momentul de față? Îmi e greu să dau un răspuns pertinent, dar am să încerc. Doar din auzite și din povestite am prins cum erau vremurile bune de acum mulți ani prin redacțiile ziarelor, revistelor și televiziunilor românești, locale și naționale. Harul și devotamentul de care dădeau dovadă ziariștii vechi era unul uimitor, unul ieșit din comun. Parcă oamenii ăștia erau născuți să rupă terenul în două și să se întoarcă însoțiți de cele mai bune informații, ponturi și dezvăluiri. Am admirat întotdeauna colegii de breaslă, momentan nu mai fac parte din această breaslă și sincer regret, chiar și atunci când am înțeles că unii sunt mizerii umblătoare, jigodii și profitori. E drept să recunosc și faptul că am cunoscut oameni extraordinari de la care am învățat foarte multe și îi consider acum niște piese vitale care mi-au clădit maturitatea.

Ce a mai rămas din presa românească? Aceeași întrebare mi-o pun, dar răspunsul e unul trist, sau cel puțin așa îl văd eu acum. Presa românească este acum un cocean de porumb dezgolit, veștejit și care abia se mai ține cu rădăcinile înfipte în pământ. De la ședințe de redacție active și creative alături de tot colectivul redacțional s-a ajuns la o colaborare online din spatele unor calculatoare obscure, sau a laptopurilor purtate pe birouri casnice. Probabil că 20% din presa românească mai face teren, mai umblă după știri și reușește să mai scoată pixul și foaia de hârtie pentru a nota declarația vreunui mare important în funcție. Presa scrisă e în moarte clinică, e un bătrân beteag de un picior pe care câțiva hăndrălăi îl lovesc puternic peste ceafă, cocoașă și față încercând să îl doboare pentru totdeauna. Am vrut și încă vreau să subliniez că presa scrisă este sufletul presei românești. Cum poate trăi ceva dacă nu are suflet? Metamorfoza de la print la online este cumplită, nu are miros, e inodoră, e incoloră și insipidă. Presa online nu are suflet și pute a ”exclusivități” însoțite de poze cu sâni la vedere sau dudui transparente. Presa scrisă vs Presa online, un război care ușor dar sigur poate că va fi câștigat de partea digitală. Și cu ce vom mai rămâne atunci? Vom rămâne cu laptopurile, telefoanele, tabletele și calculatoarele în mână citind știri și informații pixelate.

Asta nu e presă, ăsta e canibalism și e batjocură. Nu accept să îmi spună cineva că asta e doar mâna evoluției umane. Evoluția nu înseamnă prostie sau canibalism și sunt convins că evoluția ne va duce la pierzanie, chiar dacă momentan nu o vedem.

Sunt încântat să fiu contrazis și merg pe respect dacă oricine îmi va aduce argumente că e mai bine să dispară presa scrisă pe print. Regret că am fugit ca nesimțitu din criza economică, de caracter și de creativitate în care se zbate acum presa românească, dar sper să revin cândva în redacția aia mică și înghesuită dar plină de voință și pasiune.

Mulțumesc!

Sursa foto: dcnews.ro

Omenirea transpusă în trei raţe

Când încerci să faci din căcat bici e musai să te murdăreşti pe mâini. Sunt perfect de acord că viaţa pe care o ducem este atât de falsă încât încep să mă gândesc tot mai serios dacă Neo ala din Matrix nu cumva avea dreptate când râgâia diverse prostii prin pelicula celebră. Pornind de la prima idee care îmi sare acum prin cap, aşa cum patinează musca pe creier, cred că majoritatea oamenilor din viaţa mea  sunt o leacă mai retardaţi în comparaţie cu mine. Nu deţin adevărul suprem, absolut sau prim, dar pot băga mâna în foc sau coliva în traistă că sunt mult mai aproape de el faţă de voi.

Am fost crescut ca într-un săculeţ din acela de cangur, aşa cum sunteţi crescuţi toţi, dar atunci când am scos capul afară am avut măcar bunul simţ pentru omenire şi raţiune să mai şi deschid ochii.

Nu sunt aici, nu sunt acolo şi nu sunt de acord să mă contraziceţi dacă ştiu că am dreptate, de altfel poate că dacă trec de limita răbdării pot refula nişte jigniri inimaginabile a la Radu de la Afumaţi. Violenţa nu este încă inclusă aici.

Atenţie la raţe, atenţie la reacţii şi mai ales, dar mai ales, atenţie mare la detalii!

Toate nebune!

Trecatori - Georgiana Tudor

Parazitul numit „om” locuieşte în grupuri mari pe planeta numită „Pământ”. „Omul” este în general o vietate care va face orice pentru surpavieţuire. Mai exact, omul ar fi în stare să îşi omoare semenii fără nici cea mai mică remuşcare dacă el consideră că metoda aplicata de el este una corectă.

Omul se acoperă adesea cu mizerii, la figurat vorbind, şi iubeşte să involueze până la cel mai fragil stadiu posibil. Atunci când vine vorba de supravieţuirea speciei, omul iubeşte să aplice metoda numită în port popular: „Cel mai puternic supravieţuieşte”. Prin urmare, consideră că prin aplicarea unor gândiri transmise pa parcursul secolelor de către cei de dinaintea lui, el va avea dreptate.

În toată existenţa sa omul a obţinut o plăcere masochistă din a se minţi singur că a fost creat de un atotputernic organism, entitate supremă.

Momentan, omul sau oamenii, mai bine spus, este pe cale de a distruge plantea pe care locuieşte, iar acest lucru este un curs firesc al existenţei sale pe „Pământ”, din moment ce un parazit întotdeauna ajunge să îşi distrugă, încet dar sigur gazda.

– din amintirile lui A.C

/ acest text este o înşirare de cuvinte alambicate şi fără sens, trataţi textul ca atare.

P.S: Pentru mai multe lămuriri vizitaţi secţiunea „Cu şi despre mine”

In deriva - Georgiana Tudor

Bani cât mai mulţi bani.

Suntem prinşi într-o schemă care nu se opreşte pe tot parcursul vieţii. Schema avuţiilor, bogăţiilor, cea a căcaturilor. Ne naştem pentru a deveni consumatori, iar atunci când considerăm că deţinem o bucată destul de mare din dorinţele consumatoriste, pe care societatea ne-o bagă pe gât zilnic, nu considerăm că este destul de mare. Omul aleargă toată viaţa sa pentru a avea în posesie cât mai multe bunuri, fie ele materiale, spirituale ori iluzorii.

Deşi suntem (şi sunt) conştient(ţi) de lucrul acesta continuăm să repetăm aceeaşi greşeală.

Cine te poate scoate din ciclul acesta al distrugerii proprii ?

Pentru mai multe detalii consultaţi secţiunea Cu şi despre mine a acestui blog.